04 octombrie 2024
Bald is bold. Insulin pump, sensor & phone = diabetes fashion. I want to be accepted. Orice, numa’ sănătos să fie. Patru mesaje care pun în cuvinte universul Yuppi Camp au fost amplasate în cursul zilei de joi pe ziduri din centrul Clujului. Literele au fost formate din baloane colorate pentru a accentua impactul mesajelor în contrast cu caracterul ludic al baloanelor. Yuppi Camp sunt tabere de terapie prin experiență pentru copii cu boli cronice și grave.
Prin acest eveniment Yuppi Camp dorește să atragă atenția asupra provocărilor și realităților de zi cu zi a tinerilor și copiilor cu boli cronice și grave, dar și asupra greutăților prin care trec aceștia și familiile lor. Yuppi Camp a dorit să arate publicului clujean poveștile și mărturiile lor, astfel, fiecare mesaj a fost acompaniat și de o mărturie - scrisă sau video - a unui tânăr sau a unui părinte, beneficiar al Yuppi Camp.
Una din poveștile împărtășite a fost ale unei tinere, care în urmă cu câțiva ani a fost diagnosticată cu cancer și a decis să se radă în cap. O altă mărturie este a unui tânăr, care, atunci când era copil, s-a confruntat cu leucemia și i-a fost foarte greu să vorbească despre asta. Totul s-a schimbat atunci când în taberele de terapie prin experiență Yuppi Camp s-a întâlnit cu copii care erau în aceeași situație ca și el. Tânărul este de atunci și voluntar în taberele Yuppi.
O altă poveste aduce în fața publicului clujean acel moment când, ca și părinte, afli că copilul tău este diagnosticat cu o boală cronică și felul în care acest diagnostic schimbă toată viața familiei. Clujenii au putut citi și destăinuirea unei mame care și-a dorit mult un copil, iar după multe încercări a reușit să rămână însărcinată, dar, după doar câțiva ani, a aflat că copilul ei are diabet.
Toate aceste materiale le puteți găsi pe https://yuppicamp.ro/despre-noi/povestile-copiilor, respectiv pe Youtube aici și aici.
Mesajele au fost afișate în cursul zilei de joi, 3 octombrie, în centrul Clujului la Cinema Arta, la cafeneaua Cofeels, la sediul Yuppi Camp și la Rectoratul Universității Sapientia de pe strada Matia.