Întâlnire cu medici specialiști și cu reprezentanți ai unui ONG de profil din Cluj-Napoca
Copiii cu diabet zaharat tip 1 și părinții sau aparținătorii lor sunt așteptați sâmbătă, 25 martie, între
orele 10 și 12, la Centrul de Resurse – Academia Doamnelor (strada Gladiolelor, nr. 3), la o
sesiune de informare alături de medici specialiști din Cluj-Napoca și din Alba Iulia, precum și
alături de președinta Asociației Copiilor și Tinerilor cu Diabet din Județul Cluj.
Profesioniștii vor discuta cu participanții despre problemele lor concrete, neîmplinrile, obstacolele
cu care se confruntă în viața de zi cu zi și situațiile în care au nevoie de ajutor. La eveniment este
invitată să participe orice familie al cărei copil bolnav de diabet are vârsta sub 18 ani.
În cadrul sesiunii de informare vor fi prezente Nicoleta Oargă, medic pediatru, șefa Secției de Pediatrie a
Spitalului Județean de Urgență Alba, Irina Floarea Miron, medic rezident pediatru, ea însăși persoană cu
diabet tip 1 de la vârsta de 7 ani, consilier în cadrul proiectului, precum și Daniela Martiș, președinta
Asociației Copiilor și Tinerilor cu Diabet din Județul Cluj, partener de proiect și mama unui adolescent cu
diabet. Până acum, întâlniri similare au avut loc, în 2016, la Satu Mare, Miercurea Ciuc, Zalău și Cluj-
Napoca, iar în 2017, la Baia Mare și la Oradea.
Ulterior sesiunilor de informare vor avea loc întâlniri de consiliere în cadrul cărora medicul Irina Floarea
Miron va discuta deschis despre probleme și întrebări cu care orice familie cu copil cu diabet se
confruntă. În cazul unor nevoi speciale, consilierul facilitează contactul cu echipa multidisciplinară formată
din medici, nutriţionişti, asistenţi sociali, pedagogi, psihologi, jurişti, care pot să ofere sprijin specializat.
„În cadrul acestor întâlniri dorim să informăm participanții cu privire la proiect: consilierea care le stă la
dispoziție, taberele terapeutice, grupurile de suport pentru aparținători. De asemenea, dorim să
răspundem la întrebările lor legate de viața cotidiană a copilului cu diabet. Intenționăm să identificăm și
noi care sunt problemele lor medico-sociale unde, cu ajutorul partenerului și al echipei de profesioniști din
spate, putem să ajutăm, să venim cu informația bună, cu posibile soluții”, detaliază László Zsuzsa,
președintele Asociației Mișcare de Tabără Yuppi.
„Dorim să venim în ajutorul medicului specialist, care în cadrul tratamentului spitalicesc de maximum trei
săptămâni nu are cum să explice toate lucrurile legate de viața cotidiană, precum „Am voie să fac sport?
Cum explic ce am colegilor de clasă? Pot să merg în tabere/excursii?””, adaugă László Zsuzsa.
Problemele ridicate de către familii în cadrul întâlnirilor anterioare sunt de ordin medico-social
(sensibilitate la gluten, lactoză – „ce pot să mănânc?”, participare la activități sportive, excursii, tabere), de
ordin medical (lipsa de bandelete, puțini medici specialiști în anumite zone), de ordin juridic (încadrare în
grad de handicap, acces la drepturi cum ar fi bilete de tren/autocar cu reducere, taxe speciale pe
mașină/locuință, în general lipsa de informații), de ordin psihologic (independența copilului,
responsabilitatea părintelui, acceptarea bolii).
Evenimentul care va avea loc în 25 martie este organizat de Asociația Copiilor și Tinerilor cu Diabet din
Județul Cluj, în parteneriat cu Asociaţia Mişcare de Tabără Yuppi și face parte din proiectul „O viaţă
împlinită cu diabet - Dezvoltarea unui serviciu integrat de suport medico-social pentru întărirea abilităţilor
de viaţă a copiilor şi tinerilor cu diabet insulino-dependent din 7 judeţe”. Proiectul a fost inițiat cu scopul de
a crea cadrul necesar pentru a oferi servicii complete familiilor în care trăiesc copii/tineri cu diabet.
Asociaţia Mişcare de Tabără Yuppi, cu sediul în Cluj-Napoca, organizează începând din 2011 tabere de
terapie prin experienţă la Şăulia de Câmpie, judeţul Mureş. Taberele Yuppi sunt adresate copiilor şi
adolescenţilor diagnosticaţi cu diabet, artrită juvenilă şi boli oncologice. În cadrul taberelor, copiii şi
adolescenţii sunt implicaţi în activităţi precum căţărare, echitație, canotaj, tir cu arcul, lucru manual,
fotografie, teatru, experienţe care îi ajută să-şi redescopere încrederea în sine şi le oferă resurse
emoţionale esenţiale în lupta cu boala. În 2016, taberele au găzduit 115 de copii din întreaga țară
susţinuţi de 127 de voluntari. În prezent, Yuppi colaborează cu 34 de medici specialişti.
Asociația Copiilor și Tinerilor cu Diabet din Județul Cluj a fost înființată în urmă cu 10 ani, cu scopul de a
ajuta copiii, tinerii cu diabet și familiile acestora. Ajutorul constă în donarea de bandelete, în special, carte
de specialitate, alimente, consiliere la nevoie.
Proiectul „O viaţă împlinită cu diabet - Dezvoltarea unui serviciu integrat de suport medico-social
pentru întărirea abilităţilor de viaţă a copiilor şi tinerilor cu diabet insulino-dependent din 7 judeţe”
este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru
Uniunea Europeană extinsă. Valoarea totală al proiectului este de 83.335,10 CHF, din care finanțare
nerambursabilă 74.800,00 CHF și co-finanțare 8.535,10 CHF.
Mai mult despre proiect