Presă

Yuppi in mass-media

Despre Taberele Yuppi în presă!

Comediantul Mircea Bravo va fi prezent alături de copiii din tabăra terapeutică Yuppi - E Clujeanul

Comediantul clujean Mircea Bravo va anima programul serii de 14 august în tabăra terapeutică gratuită Yuppi pentru copii și adolescenți cu boli oncologice sau artrită reumatoidă juvenilă care va avea loc între 13 și 16 august la Șăulia de Câmpie, județul Mureș. Alături de copii se vor afla și actorul Bogdan Bob Rădulescu și comediantul Dragoș Stan.

Yuppi Ride 2017 – Pedalăm 1800 km şi urcăm vârful Mont Blanc pentru copiii cu diabet, artrită juvenilă şi boli oncologice din Tabăra Yuppi - Făclia Cluj

Asociaţia Clubul Sporturilor Montane Rupicapra organizează evenimentul Yuppi Ride, în perioada 18 august – 7 septembrie 2017. În cadrul proiectului, Alpar Katona şi Zoltan Szenasi vor pedala 1800 km şi vor urca vârful Mont Blanc. Acţiunea are ca scop strângerea de fonduri pentru asigurarea costurilor de tabara pentru copiii cu diabet, artrită juvenilă şi boli oncologice din Tabăra Yuppi.

Două lucrări ale artiștilor Șerban Savu și Juhos Sándor, donate în scop caritabil. O parte din bani vor merge spre taberele Yuppi Camp pentru copiii cu boli oncologice, diabet și artrită juvenilă - Transilvania Reporter

Două picturi semnate de artiștii clujeni Șerban Savu și Juhos Sándor, care au donat lucrările către taberele de terapie Yuppi, au fost vândute în data de 7 noiembrie, în cadrul licitației caritabile Art for Children care a avut loc la Goldbach Center din Zürich.

Comunicate de presă

Comunicate de presă

Yuppi Day: teatru dans, gătit silențios și terapie prin experiență la Institutul Balassi - Institutul Maghiar din București

Un spectacol de teatru dans cu Téglás István de la Teatrul Naţional Bucureşti, silent cooking cu o nutriționistă din Budapesta și o proiecție de film despre terapia prin experiență – toate acestea sunt parte din Yuppi Day - Gastronomie, terapie şi spectacol , eveniment care va avea loc joi, 7 aprilie, de la ora 18:00, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, la Institutul Balassi - Institutul Maghiar din Bucureşti (str. Gina Patrichi nr. 8). Evenimentul este organizat de Asociația Mișcare de Tabără Yuppi și de Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti. Téglás István, actor al Teatrului Naţional Bucureşti, va realiza un spectacol de improvizaţie, acompaniat de Lucian Maxim la tobă şamanică. “Spectacolul ne va duce înapoi la esenţe. Cum se naşte un sunet, o mişcare? Spectacolul va aborda și legătura între toba şamanică și cultura maghiară. Momentul de teatru dans va detalia naşterea unor mişcări prin intermediul sunetului, naşterea unui sunet prin intermediul mişcării, impactul muzicii asupra dansului şi cel al dansului asupra muzicii”, punctează Téglás István. 

După spectacol, nutriţionista Tóth Kriszta din Budapesta va coordona o sesiune de silent cooking (gătit silenţios) la care sunt invitaţi să participe toţi cei prezenţi. Între reţetele simple şi sănătoase care vor fi preparate în linişte se numără şi körözött, o cremă specială de brânză realizată după o reţetă specific maghiară, cu alte cuvinte un hungaricum. Aşadar, cei prezenți vor prepara un element din tezaurul gastronomic al culturii maghiare.

La finalul întâlnirii, participanții vor afla mai multe despre terapia prin experienţă – ce este acest concept şi cât de mult înseamnă - dintr-un film de câteva minute, realizat de SeriousFun Children’s Network, SUA – o reţea internaţională de tabere terapeutice, precum şi de la reprezentanţii Yuppi prezenţi la eveniment.

Asociaţia Mişcare de Tabără Yuppi, cu sediul în Cluj-Napoca, organizează începând din 2011 tabere de terapie prin experienţă la Şăulia de Câmpie, judeţul Mureş. Taberele Yuppi sunt adresate copiilor şi adolescenţilor diagnosticaţi cu diabet, artrită juvenilă şi boli oncologice. În cadrul taberelor, copiii şi adolescenţii sunt implicaţi în activităţi precum căţărare, călărit, caiac, tras cu arcul, lucru manual, fotografie, teatru, experienţe care îi ajută să-şi redescopere încrederea în sine şi le oferă resurse emoţionale esenţiale în lupta cu boala. În 2015, taberele au găzduit aproximativ 130 de copii proveniţi din 13 judeţe, susţinuţi de 100 de voluntari. În prezent, Yuppi colaborează cu 35 de medici specialişti. Mai multe informații despre Yuppi se găsesc pe pagina de Facebook Tabăra Yuppi Tábor.

Experți din șase județe, implicați într-un proiect pentru copii cu diabet, reuniți la Cluj

15 experți - medici specialiști în diabetologie, pediatrie, asistenți sociali, psihologi, pedagogi, un jurist, precum și conducători ai unor organizații de profil vor participa sâmbătă, 27 februarie, la Cluj, la un workshop multidisciplinar care face parte dintr-un proiect dedicat copiilor cu diabet și familiilor lor. Workshopul echipei multidisciplinare, intitulat „Dezbaterea aspectelor privind serviciul integrat medico-social dedicat copiilor cu diabet” și care are ca scop stabilirea un limbaj comun pentru îmbunătățirea stilului de viață a copiilor și tinerilor cu diabet, este organizat de asociația Mișcare de Tabără Yuppi, împreună cu partenerul Asociația Copiilor și Tinerilor cu Diabet din Județul Cluj și va avea loc sâmbătă, 27 februarie, de la ora 11, la Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” (Aleea Retezat, nr. 4, Cluj Napoca). La eveniment vor participa experți din Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Satu Mare, Zalău, Oradea și București. În cadrul workshop-ului se dorește identificarea nevoilor sociale specifice, formarea unei echipe multidisciplinare de specialiști (medici, nutriționiști, asistenți sociali, pedagogi, psihologi, juriști etc.) de susținere și de oferire a unor servicii integrate copiilor cu diabet și implicit familiilor acestora. Serviciul integrat va consta într-o campanie de informare dedicat aparţinătorilor, consiliere peer-to-peer, tabere terapeutice şi grupuri de suport pentru părinţi, rezultatul final fiind un ghid practic din care atât părinţii, cât şi specialiştii din domeniu pot să se inspire cu privire la metodele şi instrumentele adecvate dezvoltării abilităţilor de viaţă a copiilor cu diabet. Evenimentul de sâmbătă constituie prima activitate din cadrul proiectului „O viaţă împlinită cu diabet” - Dezvoltarea unui serviciu integrat de suport medico-social pentru întărirea abilităţilor de viaţă a copiilor şi tinerilor cu diabet insulino-dependent din 7 judeţe”. Proiectul a fost inițiat cu scopul de a crea cadrul necesar pentru a oferi servicii complete familiilor în care trăiesc copii/tineri cu diabet. Ne dorim ca viaţa copiilor cu diabet să fie mai bună, mai fericită. Asociația Mișcare de Tabără Yuppi organizează tabere terapeutice pentru copii între 7-17 ani cu diabet, artrită juvenilă și boli oncologice. Tabăra Yuppi oferă un loc vesel și iubitor pentru copiii cu boli cronice și grave, unde ei pot să-şi redescopere resursele interne. Până în prezent peste 300 copii cu boli cronice și grave au beneficiat de oportunitățile oferite de taberele noastre transformaționale. Asociația Copiilor și Tinerilor cu Diabet din Județul Cluj este o asociatie inființată în urmă cu 10 ani, cu scopul de a ajuta copiii, tinerii cu diabet si familiile acestora. Ajutorul constă în donarea de bandelete, în special, carte de specialitate, alimente, consiliere la nevoie.

Susținere pentru familiile copiilor bolnavi de diabet - Întâlnire la Oradea cu reprezentanții taberelor terapeutice Yuppi

Copiii cu diabet zaharat tip 1 și părinții sau aparținătorii lor sunt așteptați duminică, 5 martie, între orele 11 și 13, la Centrul de Îngrijire la Domiciliu al Asociației Caritas Oradea (strada Spartacus, nr. 31/A), la o sesiune de informare alături de reprezentanţii Asociaţiei Mişcare de Tabără Yuppi. Profesioniștii vor discuta cu participanții despre problemele lor concrete, neîmplinrile, obstacolele cu care se confruntă în viața de zi cu zi și situațiile în care au nevoie de ajutor. La eveniment este invitată să participe orice familie al cărei copil bolnav de diabet are vârsta sub 18 ani.
 În cadrul sesiunii de informare vor fi prezente, din partea Asociaţiei Mişcare de Tabără Yuppi, Kocsis Kincső, coordonator de tabără și Laura Matei, medic coordonator. Până acum, întâlniri similare au avut loc, în 2016, la Satu Mare, Miercurea Ciuc, Zalău și Cluj-Napoca. În Baia-Mare a avut loc primul eveniment de acest tip din 2017. Ulterior sesiunilor de informare vor avea loc întâlniri de consiliere în cadrul cărora Dr. Irina Floarea Miron, medic rezident pediatru, ea însăși persoană cu diabet tip 1 de la vârsta de 7 ani, va discuta deschis despre probleme și întrebări cu care orice familie cu copil cu diabet se confruntă. În cazul unor nevoi speciale, consilierul facilitează contactul cu echipa multidisciplinară formată din medici, nutriţionişti, asistenţi sociali, pedagogi, psihologi, jurişti, care pot să ofere sprijin specializat. „În cadrul acestor întâlniri dorim să informăm participanții cu privire la proiect: consilierea care le stă la dispoziție, taberele terapeutice, grupurile de suport pentru aparținători. De asemenea, dorim să răspundem la întrebările lor legate de viața cotidiană a copilului cu diabet. Intenționăm să identificăm și noi care sunt problemele lor medico-sociale unde, cu ajutorul partenerului și al echipei de profesioniști din

Jurnaliști în tabără

Jurnaliști în tabăra Yuppi! :)

Yuppi a ajuns la Europa FM!

Alexa Stănescu, jurnalista Europa FM, a fost prezentă în tabăra Yuppi pentru adolescenți cu diabet desfășurată în vara anului 2017. Reportajul vorbește despre cauza Yuppi, despre felul în care se desfășoară o zi din viața tinerilor cu diabet sau despre activitățile de terapie prin experiență din taberele Yuppi. Materialul conține declarații de la organizatori despre bucuria de a vedea evoluția copiilor pe parcursul taberei și despre felul în care s-a născut proiectul Yuppi, dar și de la un voluntar-medic, care vorbește despre problemele pe care le întâmpină tinerii cu diabet și despre activitatea medicilor în cadrul taberei. De asemenea, Mihai, unul dintre participanți, a vorbit cu jurnalista Europa FM despre cele mai frumoase activități Yuppi și despre beneficiile pe care le aduce lipsa tehnologiei în tabere.